Paienjenis de drumuri interzise construite sub oras
Retea strategica de buncare si tuneluri
Aproape ca nu exista localitate urbana care sa nu fie brazdata subteran de retele de tuneluri. Despre vechile catacombe, si chiar despre mai recentele buncare si tuneluri existente sub orase precum Bucuresti, Timisoara, Arad, Braila, Galati, Suceava, Constanta, Cluj sau Focsani exista putine relatari documentare, din pacate si o parte din acestea atinse de aripa imaginatiei. Singurul oras unde s-a facut o cartografiere completa a paienjenisului de tuneluri de sub pamant este Iasul. Desimea acestor cai de acces subteran difera de la un oras la altul, traditiile negustoresti si nu importanta localitatii putand fi criteriul de apreciere. Paradoxal, nu Bucurestiul detine primul loc la densitatea de tuneluri, ci Braila. Maruntaiele Bucurestiului ascund insa unul dintre cele mai
celebre, mai lungi si mai vechi galerii subterane. La fel, este de neintrecut in reteaua de buncare si tuneluri de utilitate strategica militara contruite in secolul trecut.
Cu caleasca prin catacombe
Istoria catacombelor de sub Bucuresti începe undeva prin jurul anilor 1750. Astfel de cai de acces subterane serveau pentru circulatie între palate, între casele oamenilor bogati, erau locuri unde oamenii îsi puteau ascunde bunurile sau se puteau adaposti în vremuri de restriste. Arhitectul bucurestean Camil Roguski, fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, dar si la Unitatea de întretinere si decorare a palatelor prezidentiale din perioada ceausista a fost unul dintre putinii civili care au avut privilegiul sa vada si sa participe la cartografierea, la construirea si decorarea unor tuneluri secrete din mai multe localitati: „In acea perioada, populatia Bucurestiului era cât pe ce sa fie evacuata, din cauza deselor invazii ale unor bande, în special turcesti care navaleau dinspre Raiaua Giurgiuva si Rusciuc. În trei ore de calarie acestiau ajungeau lânga Bucuresti, devastau si plecau. Bucurestiul era înconjurat de codrii si avea un diametru de maximum un kilometru. Oamenii au început sa-si sape ascunzatori si tuneluri pentru ei, dar si pentru depozitarea averilor. Cu toate acestea, Bucurestiul nu a avut o retea bogata de tuneluri subterane precum alte orase cum ar fi Braila (unde densitatea acestora e maxima si astazi, multe case se prabusesc în urma surparii peretilor tunelurilor). Iasul este un alt oras cu o retea densa de tuneluri, aici, cu ani în urma efectuându-se o cartografiere completa la care am si asistat. Îmi aduc aminte când un coleg a spart un perete zidit al unui tunel central gândindu-se la o mare comoara, însa a fost dezamagit: a intrat direct în beciurile unui restaurant”. În Bucuresti, cel mai mare tunel cunoscut este cel denumit „Tudor Vladimirescu”. Nu a fost construit în vremea lui Vladimirescu, ci mai târziu. Poarta aceasta denumire deoarece începea de lânga palat, din preajma bisericii manastirii Cotroceni, care a fost ocupata, scurta vreme, de arnautii si soldatii lui Tudor Vladimirescu. Tunelul se termina la fosta Gara Filaret. Pe parcursul timpului s-a mai prabusit si în el s-au construit crame celebre (de exemplu Crama Razoare, de lânga Cotroceni, pe o lungime de 50 de metri). „Când l-am vizitat, in anii 1970, nu exista strop de infiltratie de apa, era înalt de 5-6 metri, boltit, din caramida arsa, destul de lat, permitând trecerea a doua vehicule, unul pe lânga altul). Când s-au facut sapaturi pentru Casa Poporului s-au mai descoperit anumite portiuni. Am mai fost solicitat sa particip, dupa astuparea uneia din gurile care dadea în curtea Palatului Cotroceni, la decorarea acestei portiuni cu o minicascada obtinuta prin captarea unui izvor. Din câte am aflat din arhive, constructia acestui tunel a durat 50 - 60 de ani si a fost finantat si întretinut de negustorii bucuresteni”, a precizat arhitectul.
Subterane secrete cu multe ramificatii
Lucrarile de sistematizare ale Bucurestiului, amenajarea raului Dambovita, constructia metroului au scos la iveala, rand pe rand, galerii subterane de mult uitate. Tot datorita acestor lucrari, multe dintre tuneluri au fost distruse total sau partial. In zona Unirii, pe strada Negru Voda a fost descoprit un tunel captusit in totalitate cu caramida, cu o latime de 1,5 metri, datand se pare din secolul XVI. Ramificatii de tunel pornind din Unirii conduc fie pâna la Calea Serban Voda, fie pana la Dealul Mitropoliei (un coridor de circa 400 metri), inspre Dealul Vacarestilor, sau pe langa Vechea Curte Domneasca. Retele similare exista si in zona vechiului centru istoric (Lipscan, Selari, Smardan, Sfantul Gheorghe). Sapat la o adancime de peste zece metri, un tunel de circa 350 metri leaga pe sub pamant Curtea Veche, Hanul lui Manuc si Biserica Domneasc`. Si in alte cartiere ale Capitalei (Colentina, Panduri, Dudesti, Baneasa) paienjenisul subteran este inca de nedescalcit. Pe sub raul Colentina, un tunel leaga Paltul Ghica- Tei de Manastirea Plumbuita. Pe sub Biserica Sfantul Ioan Nou si Dambovita subtraverseaza o cale de acces cu nenumarate ramificatii pe mai multe niveluri care leaga fostul Turn al Coltei de Cimitirul Bellu ortodox. Fostul Han Gabroveni (langa Magazinul Victoria) era legat prin tuneluri care conduceau spre Biserica Mihai Voda, Pasajul Victoria si Biserica Sf. Gheorghe. O alta zona brazdata subteran este Parcul Cismigiu- Biserica Schitu Magureanu. Tunelurile erau orientate catre raul Dambovita si Uranus. In acest perimetru se pare ca au existat si cele mai vechi catacombe, depozite si ascunzatori datand din din vremea lui Vlad Tepes si care au fost distruse cu ocazia amenajarii parcului.
Astupate cu nisip sau transformate in crame
Alte numeroase cai subterane de acces care fac legatura între diverse imobile. Pe strada Batistei (între Casa Luca – un fost cazinou si Banca „Marmorosch Blank”), pe strada Aristide Briand (din subsolul unui imobil se poate ajunge pâna la malul Dâmbovitei), Calea Victoriei (un tunel porneste de lânga blocul Turn, trece pe sub Dâmbovita si ajunge undeva lânga sediul actualului IGP) etc. Alt tunel celebru este cel existent sub Piata Victoriei, spre Kiseleff care pleca de la palatul unui fost boier, actualul sediu al Clubului Petrolistilor, din Piata Amzei, o cladire frumoasa, în stil gotic, cu crama. „Zona de sub Pia]a Romana a tunelului a fost transformata, prin anii 1970 în depozit de bauturi alcoolice. Cred ca se mentine si astazi aceeasi functiune. În perioada regelui Ferdinand, familia regala folosea un tunel care pleca de sub Palatul Regal (actualul Muzeu National de Arta), din sala cazanelor si iesea direct în Cismigiu, lânga Palatul Stirbei (astazi, sediul UNESCO). Prin anul 1981, am fost trimis sa-l reamenajez: a fost zugravit, electrificat, s-au facut dotari si a fost chiar mochetat. În anul 1989, ni s-a solicitat astuparea acestuia cu nisip, argumentându-se ca nu era practic, Ceusescu neutilizandu-l niciodata”, a precizat arh. Camil Roguski. Intrarea in tunel a fost zidita, si chiar in fata acestuia a fost ridicat un monument inchinat jandarmeriei. Urmele niselor de intrare sunt inca vizibile si astazi.
Cum se „teleporta” Ceausescu
În perioada 1970-1975, Calea Victoriei a fost blocata. Se efectuau lucrari la un tunel care facea legatura între Comitetul Central, Muzeul de Arta si Sala Palatului. Arhitectul Roguski isi aminteste ca : „Era un tunel elegant, foarte bine realizat, cu toate dotarile necesare. Era astfel construit, cu sursa de apa proprie, încât în cazuri de urgenta, se putea ramâne la interior cel putin trei zile fara interventii exterioare. Ceusescu venea de la CC, direct în loja de la Sala Palatului, prin tunel, fara paza, lucru care îi contraria pe multi care nu îl vedeau traversând Calea Victoriei. La Revolutie, soldatii consemnati aici au început sa iasa la suprafata si au fost luati drept teroristi. Trebuie cunoscut faptul ca toate clsdirile catalogate strategice din Bucuresti aveau buncare antiatomice sau antiaeriene construite foarte bine (chiar placate cu placi de plumb)”. Buncare de acest gen exista la Ministerul Afacerilor Externe (folosit pâna prin anii 1950 ca depozit de valori, pentru decoratii nemtesti si românesti), Ministerul Apararii Na]ionale, Palatul Victoria, Palatul Cotroceni, fostul Comitet Central etc. La Casa Poporului au fost construite doar doua masive buncare antiatomice si exista o retea de legaturi prin tuneluri spre anumite zone. Arhitectul a refuzat sa ofere alte amanunte, argumentând ca „anumite persoane ar fi deranjate”, multe constituie secrete de stat dar, subliniind ca exista foarte multe legende, fara fundament, legate de aceasta constructie.
„Sub fostul CC exista mai multe cai de acces, la nivelul subsolului doi. In decembrie 1989, tunelul care era liber, accesat cu un lift personal ,si care ar fi trebuit sa-i asigure iesirea lui Ceusescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul Magheru, Intercontinental si facea legatura cu tunelurile tehnice de langa statia de metrou <<Universitate>>. Nu este un secret ca majoritatea statiilor de metrou au fost astfel construite încât sa poata fi folosite ca adaposturi antiatomice. Sub tunelul propriu – zis exista o retea de buncare si tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un paienjenis sub Bucuresti. Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric. Se putea ajunge, urmând paralel traseul metroului, pâna la Palatul Primaverii unde exista un buncar central, de coordonare strategica . Din acest buncar, legatura era un tunel secret la care a lucrat, timp de trei ani, prin anii 80, o echipa de mineri de la Petrila. Legatura subterana ajungea la o amenajare de la Lacul Herastrau unde exista permanent o salupa rapida pregatita sa-l transporte pe un alt mal si unde astepta o masina cu destinatia Clinceni – aerodrom. Daca Ceausescu ajungea în subteranele de sub CC, avea posibilitea sa ajunga, foarte usor si rapid, în orice punct de la periferia Capitalei”, a precizat Roguski. Conform documentelor de arhiva si a marturiilor militarilor, de asigurarea securitatii la tunelurile din zona CC (adapost pentru conducerea PCR) se pare ca se ocupa direct, in acea perioada, generalul Ioan Geoana, seful Apararii Civile, tatal lui Mircea Geoana, actualul presedinte PSD.
Nu mai putin de opt tuneluri de fuga si cel putin doua buncare antiatomice, construite si finisate conform standardelor sovietice, sunt amplasate sub Casa Poporului. Totul este proiectat sa reziste la un cutremur devastator de chiar 9 grade Richter, la atacuri repetate cu rachete performante si la doua bombe atomice lansate succesiv. Aici, diafragma zidurilor este de 1,4 metri. Ca la vechile forturi militare, tunelurile de fuga sunt legate in jurul Casei Parlamentului de un alt tunel circular. Sursele de apa sunt obtinute prin saparea unor puturi de mare adancime, de peste 270 metri, deasupra acestui nivel solul fiind stancos. Tot acest sistem de buncare si tuneluri sunt in administrarea armatei si serviciilor de informatii si se gasesc sub cota minus 19 (se ajunge pana la cota minus 27 metri). Cel pu]in unul din buncare are toate dotarile puse la punct, functionale si este captusit cu plumb. Un tunel de fuga cu o lungime de 60 de metri duce inspre fantanile de langa Piata Constitutiei, altul, cu o lungime de 500 metri si o latime de 3,8 metri, ajunge la statia de metrou Izvor. Cantitatile enorme de precipitatii cazute in acest an au inundat reteaua de subterane, pompele de evacuare s-au defectat si apa s-a revarsat chiar in sta]ia de metrou, dand batai de cap autoritatilor locale timp de mai multe zile. Tot din cauza acestor amenajari subterane secrete, locul de fundare al viitoarei Catedrale a Mantuirii Neamului (situat in apropierea Casei Poporului) a fost mutat cu 100 metri, pentru a nu afecta tunelul administrat de Ministerul Apararii Nationale si care leaga Parlamentul de Palatul Cotroceni.
ROMULUS CRISTEA
Explicatii foto:
1)Iesire de siguranta de la tunelul de fuga, la Palatul Cotroceni;
2)Gura de tunel, zidita, in zona strazii Batistei;
3)Arhitectul Camil Roguski sustine ca a amenajat mai multe galerii subterane, la cererea lui Ceausescu;
4)Subteranele legau zona Bisericii Schitul Magureanu de adaposturi aflate dincolo de Dambovita;
5)Tunelul amenajat intre Sala Palatului si Cismigiu a fost inundat cu nisip in anul 1989. Urmele intrarii zidite sunt vizibile si astazi;
27 decembrie 2005
Articol apărut în ziarul România liberă
www.romanialibera.ro
Două articole deosebit de interesante despre fortificaţiile militare de la Popeşti-Leordeni, din judeţul Ilfov (în apropierea Bucureştiului), au fost postate de 
De asemenea, pe acelaşi blog găsiţi câteva sfaturi pertinente şi utile despre echipamentul utilizat în expediţie, despre aparatura foto necesară, dar şi despre modul în care puteţi realiza fotografii calitative în condiţiile deosebite din subteran. 
Bucurestiul este înconjurat de 18 forturi militare de apărare şi tot atâtea baterii. Centura de fortificaţii a Capitalei a fost construită după planurile arhitectului militar belgian, generalul Henri Alexis Brialmont. În baza unui raport al Ministerului de Război din anul 1888, Brialmont a întocmit, un an mai târziu, proiectul fortificaţiilor, iar construcţia efectivă a fost demarată în 1894.
