miercuri, 20 august 2008

O filmare în subteranele de la Operă

La sfârşitul lunii trecute, câţiva tineri au organizat o mică expediţie în subteranele din zona Operei Române. Norocul lor că au fost prevăzători: unul dintre ei a rămas la suprafaţă, în apropierea gurii de intrare. Probabil, vreun paznic din zonă a observat grupul care intra în tunel, pentru că altfel nu s-ar putea explica rapiditatea cu care un echipaj al poliţiei a sosit la faţa locului. Maşina poliţiei a fost plasată chiar lângă intrarea din subteran. Nu prea curajoşi, membrii echipajului de poliţie, în afară de a arunca din cînd în când câte o privire spre hăul care se căsca sub pământ, nu au găsit decât soluţia de a se înarma cu răbdare şi a aştepta ca tinerii să iasă din subteran. Şi au avut de aşteptat, mai bine de o oră jumătate, dar fără niciun rezultat. Cei din tunel au apelat la aceaşi actică, răbdarea. Ce a fost bine însă pentru cei rămaşi în tunel a fost faptul că puteau comunica, prin intermediul telefoanelor mobile cu prietenul lor rămas la suprafaţă. În subteran, într-o anumită zonă, de fapt singura, aflată în apropierea unei ieşiri spre o clădire există semnal pentru telefoanele mobile.



Într-un final, poliţiştii s-au plictisit şi au plecat spre bucuria celor care aşteptau în tunelurile de la Operă.
Din grupul celor care au participat la expediţie, Luca ne-a pus la dipoziţie o scurtă filmare făcută cu un aparat foto digital, în acea zi, când aşteptau cu sufletul la gură, plecarea poliţiştilor din zonă, pentru a putea ieşi la suprafaţă.
Luca şi colegii săi de expediţie sunt pasionaţi de ciclism şi participă periodic, ori de câte ori se iveşte vreo ocazie, la astfel de incursiuni în tunelurile Capitalei sau forturile de lângă Bucureşti.



În zona Operei Române există o reţea de tuneluri şi clădiri tehnice subterane, interconectate, care fac parte dintr-un sistem complex de adăposturi de tip ALA, un adăpost de protecţie civilă antiaeriană, de mari dimensiuni, proiectat şi construit în perioada comunistă, pentru a putea fi utilizat în caz de război. Construcţia subterană şi instalaţiile au fost trecute după anii '90 în conservare, în principal datorită lipsei de fonduri pentru întreţinere. Până în anul 2000, a mai existat din partea autorităţilor locale, o tentativă de modernizare şi păstrare în funcţiune a adăpostului, însă datorită costurilor foarte mari s-a renunţat la iniţiativă. În prezent, starea de conservare a obiectivului este relativ bună.

Vezi şi trimiterea de pe blogul Periodic, la http: romuluscristea.wordpress.com .

Foto şi video: Luca

8 comentarii:

Anonim spunea...

Unde sunt subteranele astea? Cum se poate intra?

sebi spunea...

Pe unde au reusit sa intre in adapost? Intrarea din parcul operei de care stiu eu e acoperita cu traverse de cale ferata peste care e turnat beton de aia de la primarie. Nici o sansa sa intri pe acolo fara un picamar.
Din ce scrie in articol (faptul ca politistii au parcat masina langa intrare/ faptul ca se vorbea la telefon de langa un bloc) inteleg ca ar fi undeva ori pe Bdul Kogalniceanu peste drum de Facultatea de Drept ori pe Stirbei in spate la Depozitul de Calculatoare. Daca stie cineva pe unde se intra sa-mi zica si mie pe mail (sau sa dea o poza cu gaura ca o-i gasi-o eu) -> seb_oprea@yahoo.com

Nessuno spunea...

Treaba foarte buna, baieti! Eu unul apreciez astfel de "aventuri" urbane.. Imi place si mie sa le practic, dar la scara mai mica si mai neinteresanta, din pacate. Cum s-a mai spus, intr-adevar ar fi util sa dati si instructiuni cum se poate ajunge. Pe riscul nostru:)

Romulus Cristea spunea...

Pt anonim
Incearca cu putin curaj sa postezi cu numele tau. Nu se intampla nimic. Imi e greu sa raspund la anonimi. de obicei, au de ascuns ceva.

Romulus Cristea spunea...

Pt Sebi,
Nu am vazut nicaieri traversele de cale ferata. Asa ca revino cu o fotografie. Cat despre presupuneri nu are rost sa derutezi lumea daca nu stii ceva sigur. Incearca sa fii serios.

Romulus Cristea spunea...

Pentru Nessuno,
Din pacate, unii au folosit "instructiunile" pentru acte de vandalism.

Anonim spunea...

din cate stiu eu de curand intrare in buncar a fost acoperita cu beton si gazon

ovi spunea...

Bravo ca ati intrat,as vrea si eu sa intru,dar pe unde ati intrat ca eu de ceva timp m-am interesat de tunelele din timisoara si stiu despre unele dar nu am fost in unul,pt ca prieteni mei nu au curaja ca ei cred ca vom ramane fara oxigen si lucruri de genul,o fac pe propria raspundere(FutankamoN1@yahoo.com asta e mess-ul meu daca puteti va rog sa raspundeti)