
Duminică, la ora 22, am fost cu Tanzyy, Horia, Abonatuconnex, Slim şi alţi patru prieteni la fortul de lângă Ştefăneşti (judeţul Ilfov).
Drumul până în localitate l-am parcurs cu maşinile, apoi, de la şoseaua de centură pe jos, printr-un şantier. Ne-au ieşit în întâmpinare câinii şi vreo patru paznici. Nu au fost prea mari probleme, localnicii fiind totuşi binevoitori. Am mai străbătut pe câmp o porţiune, am escaladat munţi de moloz şi am ajuns la buza unei râpe nu foarte abrupte. A fost singura porţiune poate mai dificilă. Jos, la intrarea în fort, linişte deplină şi deasupra, cer senin deasupra brăzdat de avioane zburând la mică altitudine.
Apoi, a început exploarea galeriilor. Trei dintre prieteni au renunţat să mai intre în tuneluri, iar cei care am rămas am străbătut până spre ora 1 zeci de galerii însumând sute şi sute de metri.
Fiecare dintre noi a făcute zeci de fotografii, iar eu am apucat să filmez în înfraroşu peste 45 minute din traseul parcurs.
N-am apucat până azi să descarc imaginile din aparatul foto şi nici filmele din camera video.

Citiţi şi trimiterea de la Periodic;
http://romuluscristea.wordpress.com/;
Foto: Primele trei fotografii sunt realizate de Tanzyy, iar ultima aparţine lui Abonatuconnex
4 comentarii:
un link - buncare elvetiene
http://www.polarinertia.com/july06/bunker01.htm
Ok, cred ca este vorba de Fortul 6 Afumati; ati trecut prin incinta unei betoniere, nu? La mine pe blog gasiti mai multe detalii (articolele din august; totusi aruncati un ochi si pe cele din iulie).
forturile din jurul Bucurestiului, fac inconjurul acestuia, avind cite 2 sau 3 nivele sub pamint...am facut armata pe un astfel de fort si cunosc.
noi am incercat sa vizitam fortul de la stefanesti (dupa cum ne-au indrumat localnicii) si am dat de o baza militara. :)) ziceau aia ca ne aresteaza daca nu plecam. te rog, poti sa dai niste detalii despre cum se ajunge la fortul asta?? preferabil cu transportul in comun. . . :D
Trimiteți un comentariu