Piatra de temelie a imobilului care adăposteşte în prezent Centrul de Plasament "Orhideea" a fost pusă în anul 1784, clădirea fiind cunoscută succesiv sub denumirile de Palatul Belvedere, Casa cu Turn, Palatul Grant şi acum Conacul Golescu Grant. Clădirea este situat în sectorul 6 al Municipiului Bucureşti având adresa cadastrală Aleea Ţibleş, nr.64. În urma protocolului semnat la data de 10 septembrie 1998, între Consiliul Local Sector 6 şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în aplicarea prevederilor art. 41 din O.U. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, centrul este parte integrantă a DGASPC Sector 6.


În jurul anului 1784, Dinicu Golescu a început construcţia pentru ridicarea unei reşedinţe de vară pe malul râului Dâmboviţei. În 1830 Dinicu Golescu şi Heliade Rădulescu hotărăsc ca destinaţia acestei “case cu turn” să devină pension pentru fetele boierilor scăpătaţi. Palatul “Belvedere” ridicat chiar pe malul rîului era inconjurat de un parc imens, cu arbori seculari, din care au mai rămas câteva exemplare de castani.

Întrucât Dinicu Golescu a decedat înainte de punerea în practică a proiectului, în 1859, palatul a fost dat ca zestre nepoatei Zoe Racovita, căsătorită cu Ephigram Grant, consulul Angliei la Bucureşti. Astfel palatul a fost reamenajat şi a luat numele de Palatul Grant.
In 1930 familia Grant donează palatul statului român, pentru a deveni pension, aşa cum iniţial hotărâse Dinicu Golescu.
Foto: Dan Ghelase şi imagini din volumul "Enigmele Bucureştiului" de Simion Săveanu
3 comentarii:
ti-am gasit blogul din intamplare , dar e interesant
Multumesc
As dori sa stiu mai multe despre fosta scoala care era in apropierea gurii de intrare in tunel. LUCIAN
Trimiteți un comentariu